macin.jpg

Situat la poalele munţilor hercinici Măcin, dintre cei mai vechi munţi din Europa, sub vârful Ţuţuiatul, satul Greci a atras primii colonişti italieni prin relieful deosebit şi carierele de granit. În anul 1885 se instalează în această localitate din judeţul Tulcea italieni veniţi din regiunea Friuli-Veneţia.

tutuiatul.jpeg


Biserica catolică Sfanta Lucia, a fost construită pe pământul oferit cu generozitate de doamna Maria Boro

g2.JPG


Razele spiritualităţii şi împăcării, ale speranţei şi încrederii vin întotdeauna dinspre biserica catolica Sfânta Lucia. Aici vin italienii satului Greci cu evlavie şi bucurie.
Preoţii italieni ce au slujit biserica catolică Sfânta Lucia din satul Greci, au fost mereu alături de enoriaşii lor
Altarul de granit din biserica Sfânta Lucia, construit de pricepuţii meşteri italieni


În sala de clasă din cadrul parohiei Sfânta Lucia.... aici, înţeleptul preot Pal Vicenţiu îi învaţa pe copiii din satul Greci limba italiană. Veneau nu numai copiii comunităţii italiene, dar şi ceilalaţi copii din sat, indiferent de apartenenţa religioasă
g4.JPG

La slujba de duminică vin toţi membrii comunităţii italiene din satul Greci. Printre ei, intelectualii satului se disting prin ţinuta şi purtarea lor distinsă.
g8.JPG
Parohul romano-catolic Pal Vicenţiu – un om extraordinar!A venit aici din Italia în anul 2005, atras de fascinanta istorie a comunităţii italiene din regiune şi a făcut ca viaţa acestei mici comunităţi să renască !A reînfiinţat şcoala italiană, organizează cursuri gratuite de limbă italiană, engleză şi franceză pentru toţi copiii !

Etnici italieni veniţi la slujba de duminică, fericiţi să întâmpine copiii din Tulcea, atraşi de istoria coloniştilor veniţi din Italia în România încă din anul 1885.Fiecare are ceva interesant de spus, fiecare poveste este o filă de istorie vie pentru elevii tulceni curioşi să afle cât mai multe aspecte din viaţa acestor oameni deosebiţi
g11.JPG
g12.JPG
g13.JPG
g14.JPG
g15.JPG
g17.JPG
g18.JPG
Un monument de granit este situat la intrarea in satului Greci, construit de pietrarii italieni .Celebrul constructor Del Puppo şi-a adus o deosebită contribuţie în realizarea acestui monument.

  1. Primele familii de colonişti italieni au venit în satul Greci în 1885, ca lucrători sezonieri. Lucrau vara la carierele de piatră, iar iarna se întorceau în Italia.Statul român le-a oferit posibilitatea de a cumpăra pământ italienilor lucrători la cariere, astfel ei s-au stabilit în această zonă.
  2. Din însemnările arhiepiscopului Netzhammer, din 1921-1922, rezultă faptul că pietrarii italieni din satul Greci lucrau din greu şi nu le-a fost uşor să trăiască în condiţiile precare ale începutului.Fotografii de epocă înfăţişează cum pietrarii erau nevoiţi să-şi ia copiii cu ei la lucru.
  3. Tinerii bărbaţi din comunitatea italiană îşi petreceau timpul liber jucând ,,bocce’’; locul preferat era în faţa şcolii italiene din satul Greci.
  4. Familiile italienilor aveau o grijă deosebită faţă de copii.Prin copii se păstrau tradiţiile italienilor veniţi din regiunea Friuli- Veneţia
  5. Unul din întemeietorii comunităţii italienilor din satul Greci a fost Claudio Alfonso, din vechea familie Vals
  6. Familia coloniştilor italieni Vals obişnuia să organizeze serate de dans şi muzică pe terenul casei.Aici se întâlneau italienii altădată.,,Şi astăzi, italienii din comunitate îşi amintesc cu plăcere de acele evenimente….’’ ne povesteşte urmaşa familiei Vals
  7. În faţa casei familiei Vals, marea familie italiană a comunităţii din satul Greci se simţea cu adevărat unită şi fericită
  8. Un obicei ce distinge casele italienilor din comunitate : numele este înscris pe stâlpii de granit din care este făcută poarta casei
  9. O famile importantă a comunităţii italienilor din satul Greci – Grigoletto Prino şi Rozina, soţia sa.
  10. Graţia italiencelor din comunitatea satului Greci era recunoscută în Români
  11. Monumentul de granit din centrul satului Greci, construit de lucrătorii italieni, pare că aduce lumina latinităţii în acest colţ de rai al Europei.
  12. Meşteşugul pietrei este demult o istorie pentru urmaşii italienilor comunităţii din satul Greci. Ultimul pietrar italian este deja considerat o amintire.1977
  13. Grupul vocal italian din satul Greci duce mai departe tradiţiile italienilor veniţi din regiunea Friuli- Veneţia.Dansatorii grupului Allegria participă la festivalul de dansuri ale comunităţilor etnice
  14. Casele actuale ale italienilor din satul Greci, păstrează elemente de arhitectură specifice regiunii de provenienţă, îmbinate cu cele balcanice
  15. Până şi poarta bisericii catolice Sfânta Lucia păstrează specificul italian: stâlpul de granit ce evidenţiază intrarea
  16. Iarna peisajul satului italienilor din judeţul Tulcea este feeric !Munţii Măcinului, deşi de mică înălţime ,467 m, oferă o perspectivă de basm satului aflat la poalele munţilor.


    Drumul spre satul italienilor, numit culmea….Greci.. este de poveste în acest anotimp :primavara !Din autocar, peisajul ne invită să intrăm deja în sufletul italienilor de altădată…să ne închipuim ce i-a determinat să se aşeze aici, pe acest tărâm îndepărtat de ţara lor de origine !Vă daţi seama de ce ?


muntii-macin-vf-tutuiatul-greci-foto-neptunus-2003_5f0e7eb75f2dc5.jpg














  • external image placeholder?w=326&h=360





































































Incancellabile - Laura Pausini